Trebuie spus că modul cum Eminescu a
sintetizat, în această poezie, revolta proletară arată din parte-i nu numai un
talent artistic extraordinar, dar şi o mare capacitate de aprofundare a ideilor
revoluţionare.... George Ivascu
ORIZONTAL : 1) Bogat în tematică şi ideologie,
poemul (publicat în „Convorbiri literare”, la 1 decembrie 1874) debutează cu
descrierea unei taverne mohorâte
unde pe lângă mese lunge, stătea
posomorâtă, / Cu feţe-ntunecoase, o ceată pribegită, / Copii... şi sceptici ai plebei proletare – Opera se
încheie cu meditaţia Cezarului, din care spicuim: Astfel umana roadă în calea ei
îngheaţă, / Se petrifică unul în sclav, altu-mpărat, / Acoperind cu noime
sărmana lui viaţă / Şi arătând la... –a
mizeriei lui faţă.
2) Discursul revoluţionarului
începe cu interogaţia retorică, care ne aminteşte de metoda oratorică a marelui
Cicero: Ah!
– zise unul- spuneţi că-i omul o lumină / Pe lumea asta plină de-... şi de chin? (sing.) – De ce boala
şi... să fie partea voastră? 3) De ce uitaţi că-n voi e şi... şi puterea? –
Oratorul dezvăluie faptul că puterea şi bogăţia sunt recoltate din
sudoarea poporului prostit: Munca, din care dânşii se-mbată în plăceri, /
... viaţa toată, lacrimi pe-o neagră
pâne. 4) De aici izbucneşte îndemnul la revoltă: Sfărmaţi tot
ce... inima lor bolnavă, / Sfărmaţi
palate, temple, ce crimele ascund – Zvârliţi
statui de tirani... foc, să curgă lava. 5) Nume mai multor regine şi împărătese din istoria Europei – Din orice clipă
trecătoare / ... adevăr îl înţeleg (Cu mine zilele-ţi adaogi)
– Personaj tipic caragialesc. 6) Prepoziţie – Fantastic – Mihail
Sadoveanu. 7)
Netot! – Cuier simplu de perete – Partea a doua a
poemului face referinţă la sfera vârfului piramidei sociale: Pe malurile
Senei, în faeton de gală, / Cezarul trece palid, în gânduri adâncit; / Al
undelor greu... , vuirea în granit.
8) Suportul oratoric al
proletarului are la bază o splendidă antiteză: Copilelor... mizeria-n ruşine / Ei tot şi voi nimica; ei
cerul, voi dureri (masc.,sing.) – Discursul
oratoric se încheie cu zugrăvirea unei societăţi idilice: Pentru acel de
care norocul avu grijă; / ... de-a
plânge n-are, el traiul şi-a trăit. 9)
Reflecţiile Cezarului sunt de natură filozofică: În...
minte lumea îşi pune întrebarea / Din nou: de unde vine şi unde merge
floarea / Dorinţelor obscure sădite în noian? – Râu în Turcia asiatică. 10) Trasee –
Fir textil – Caise! 11)
Zeu tahitian – În partea a treia a
poemului, asistăm la un tablou evocator al luptei comunarzilor: O!
luptă-te-nvălită în... –ţi bogate, /
Eroic este astăzi copilul cel pierdut (neart.) - Tulcea.
12) Florile cântăreţului Luigi Ionescu –
Plăcerea desfrânată a celor ce sucul cel mai dulce pământului i-l sug.
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
|
1
|
||||||||||||
2
|
||||||||||||
3
|
||||||||||||
4
|
||||||||||||
5
|
||||||||||||
6
|
||||||||||||
7
|
||||||||||||
8
|
||||||||||||
9
|
||||||||||||
10
|
||||||||||||
11
|
||||||||||||
12
|
VERTICAL: 1) Ca marmura de albe,
ca ea nepăsătoare, / Prin aerul cel roşu, femei trec cu-arme-n braţ, / Cu păr
bogat şi negru ce pe-umeri se coboară / Şi...
lor acopăr (neart.) – Despre împărat: A sute
d-echipajuri, gândirea-i n-o înşală; / ... loc îi fac tăcut şi umilit. 2) Acum (pop.) – Măiestria poetică a lui Eminescu – Spiritul
revoluţionar se înfruntă cu puterea: e...
şi turbare / În ochii lor cei negri, adânci şi disperaţi.
3) Tumultul patetic al
oratorului creşte prin utilizarea interogaţiei: Şi de-ntrebaţi atuncea,vouă ce
vă... ? – El demască
interesele clasei stăpânitoare: Minciuni şi fraze-i... ce statele susţine, / Nu-i ordinea firească
ce ei a fi susţin. 4)
Sfărmaţi
tot ce... mândrie şi avere – Privitor la religie: Cu umbre,
... nu sunt, v-a-ntunecat vederea / Şi
v-a făcut să credeţi că veţi fi răsplătiţi. 5)
Zeitate egipteană – Irascibili – Plural
(abr.). 6)
Ion Minulescu – Virtutea pentru
dânşii ea nu există. Însă / V-o predică, căci trebui să fie braţe... – Cezarul
este învestit de către poet cu însuşirile omului de geniu: Cea grupă
zdrenţuită în... –i o salută. /
Mărirea-i e în taină legată de aceşti. 7)
Parisul, care arde-n valuri, furtuna-n el se scaldă (pl.) – Clare, desluşite. 8)
„Sfânt” în toponimia portugheză – Folosesc pentru servit – Orăşel în Somalia. 9)
De
instrumente... a voastre fiici frumoase:
/ Frumuseţile-ne tineri bătrâni lor distrug (masc.) – Îndemnul la revoltă
începe astfel: Zdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreaptă, /
Ce... o împarte în mizeri şi bogaţi (neart.) – Fermier! 10) Din Glossă: De te-... să
feri în lături, / De hulesc, să taci din gură – Nu
era azi, nici mâne, nici... , nici
totdeauna, / Căci unul erau toate şi totul era una (Rugăciunea
unui dac). 11)
Cezarul: Convins
că voi ele este-n nălţimea-i solitară / Lipsită de iubire, cum ca
principiul... , / Nedreptulşi minciuna
al lumii duce frâu (fem.) – Zâmbirea lui
deşteaptă, adâncă şi tăcută, / Privirea-i se citeşte în suflete-... 12) Structura impecabilă a poemului
se relevă odată cu lectura părţii a patra, în care, într-un cadru adecvat, are
loc meditaţia Cezarului detronat: În multe forme-apare a vieţii cruda taină, / Pe
toţi... îi înşală, la nime se distăină – Şi
mâna-i care poarta... lumeşti.
Dicţionar: EREN, ISE, URU, AMU, SAO, ATO
Prof. Nicolae Vicolov
solutia
ALTE CAREURI CU EMINESCU
1.Poemul transpune conceptia poetului despre sensul
devenirii istorice.
2.Cezarul intruchipeaza figura ganditorului profund, in timp ce proletarul are ca avantaj actiunea.
3.Cele doua arhetipuri (cezarul si proletarul) sunt elementele evolutiei, prin rolul lor antinomic.
2.Cezarul intruchipeaza figura ganditorului profund, in timp ce proletarul are ca avantaj actiunea.
3.Cele doua arhetipuri (cezarul si proletarul) sunt elementele evolutiei, prin rolul lor antinomic.
Tema
Poemul este creat pe tema zadarniciei idealurilor intr-o lume supusa mortii.
Poemul este creat pe tema zadarniciei idealurilor intr-o lume supusa mortii.
Subiectul
Poemul cuprinde patru tablouri. In primul tablou, un proletar rosteste un discurs agresiv si incitator despre nedreptatile sociale. El ii indeamna pe confratii sai sa distruga societatea, sa sfarame tot ce arata mandrie si avere si peste ruine sa construiasca piramide uriase si o lume in care placerile sunt egal impartite.
Tabloul al II-lea il infatiseaza pe imparat plimbandu-se pe malul Senei. El mediteaza asupra conditiei sale de varf mandru al piramidei sociale, stiind ca in lume domneste nedreptatea,- dar ca aceasta este o problema de nerezolvat, mai precis, constituie insasi esenta lumii.
Poemul cuprinde patru tablouri. In primul tablou, un proletar rosteste un discurs agresiv si incitator despre nedreptatile sociale. El ii indeamna pe confratii sai sa distruga societatea, sa sfarame tot ce arata mandrie si avere si peste ruine sa construiasca piramide uriase si o lume in care placerile sunt egal impartite.
Tabloul al II-lea il infatiseaza pe imparat plimbandu-se pe malul Senei. El mediteaza asupra conditiei sale de varf mandru al piramidei sociale, stiind ca in lume domneste nedreptatea,- dar ca aceasta este o problema de nerezolvat, mai precis, constituie insasi esenta lumii.
Tabloul al
III-lea prezinta imagini de revolta generala. in Paris
Ultimul tablou cuprinde meditatia filozofica a cezarului. Detronat, imparatul reflecteaza asupra conditiei omenesti; el stie ca dorinta si marirea sunt cele doua atribute esentiale pentru fiinta omeneasca. Unii ajung stapani, altii - sclavi. Toata zbaterea omeneasca devine zadarnica intr-o lume incerta care ar putea fi doar visul eternitatii neclintite.
Comentariul
Poemul imparat si proletar prezinta nemultumirile adanci ale fiintei omenesti in doua ipostaze extreme: plebeul sarac si sceptic si varful mandru al piramidei sociale - imparatul. In amandoua situatiile omul este nemultumit de sensul vietii. Pentru proletar, nefericirea are origini sociale; el isi resimte conditia de sclav cu furie si se amageste cu vise utopice, in timp ce pentru imparatul intelept amaraciunea este de ordin filozofic. Cele doua perspective asupra vietii sunt cuprinse in doua formule compozitionale distincte: discursul retoric al proletarului si meditatia cezarului. Ambele tipuri discursive sunt specifice romantismului si exprima patosul revolutionar si, respectiv pesimismul contemplativ al fiintei romantice.
Ultimul tablou cuprinde meditatia filozofica a cezarului. Detronat, imparatul reflecteaza asupra conditiei omenesti; el stie ca dorinta si marirea sunt cele doua atribute esentiale pentru fiinta omeneasca. Unii ajung stapani, altii - sclavi. Toata zbaterea omeneasca devine zadarnica intr-o lume incerta care ar putea fi doar visul eternitatii neclintite.
Comentariul
Poemul imparat si proletar prezinta nemultumirile adanci ale fiintei omenesti in doua ipostaze extreme: plebeul sarac si sceptic si varful mandru al piramidei sociale - imparatul. In amandoua situatiile omul este nemultumit de sensul vietii. Pentru proletar, nefericirea are origini sociale; el isi resimte conditia de sclav cu furie si se amageste cu vise utopice, in timp ce pentru imparatul intelept amaraciunea este de ordin filozofic. Cele doua perspective asupra vietii sunt cuprinse in doua formule compozitionale distincte: discursul retoric al proletarului si meditatia cezarului. Ambele tipuri discursive sunt specifice romantismului si exprima patosul revolutionar si, respectiv pesimismul contemplativ al fiintei romantice.
Discursul
proletarului se completeaza cu scenele revolutionare, cu actiunea care vine sa
rezolve nemultumirea proletara. Cele doua tablouri, primul si al III-lea,
exprima calea cea simpla pe care se intemeiaza evolutia: protestul rostit si
distructia. Alcatuit dupa schema tipica a oratoriei contestatare, discursul din
primul tablou constituie un rechizitoriu al conditiei de sclav.
Nedreptatile de tot felul sunt puse pe seama celor bogati, iar solutia pentru starea de nemultumire este ca societatea impartita in stapani si servitori sa fie distrusa. Imperativele insurgentului sunt fara drept de replica: Zdrobiti oranduiala cea cruda si nedreapta / Ce lumea o imparte in mizeri si bogati! Totul trebuie distrus: palatele, statuile, dar si arta, pentru ca exprima idealurile lumii nedrepte, trebuie sfaramate. Aceasta viziune apocaliptica, venita din furia umilintei, nu ilustreaza nicidecum conceptia lui Eminescu, ci exprima doar o extrema a nemultumirii omenesti, anume cea universal valabila in situatii de criza sociala. Poetul se regaseste mai degraba in meditatia cezarului, care crede in predestinare. Pentru el, oamenii se nasc pregatiti pentru o conditie sociala, caci lumea este impartita in rai si buni, in saraci si bogati, in invinsi si invingatori: Se petrifica unul in sclav, altu-mparat. Ideea revine obsesiv in textele eminesciene, confirmand teza de mai sus; astfel, in poemul Gemenii, regele alungat spune: Ei! lumea-i impartita in prosti si in sireti,/ Iar patimiilor rele viclenii le dau pret. impotriva acestei evidente nu se poate lupta.
Cezarul din acest poem apare in tabloul al doilea doar ca ganditor patruns de acelasi adevar ineluctabil ca si proletarul, de altfel, si anume ca lumea este guvernata de un principiu rau: Convins ca voi el este-n naltimea-i solitara /Lipsita de iubire, cum ca principiul rau,/Nedreptul si minciuna al lumii duce frau. Dar, spre deosebire de proletarul care crede cu naivitate intr-o lume a egalitatii si a fericirii mitice, imparatul este convins ca rostul omenirii este de a trai sub opresiunea destinului, in acelasi ritm implacabil ca al loviturilor de ciocan: Istoria umana in veci se desfasoara / Povestea-i a ciocanului ce cade pe Hau.
Si cezarul, si proletarul cauta cai de a iesi dintr-un univers nemultumitor: pentru proletar exista calea razvratirii, pe cata vreme pentru intelept nu este decat aceea a intelegerii. in a doua ipostaza, bantuit de fantoma regelui Lear, cezarul amanunteste rostul lumii in termeni schopenhauerieni. Lumea profana, opresata de clipa cea repede, se deruleaza in virtutea unei dorinte originare. In viziunea lui Schopenhauer1, lumea este o reprezentare subiectiva, iar materia nu este decat o minciuna adevarata. Esenta fiintei este vointa, iar corpul reprezinta manifestarea ei nemijlocita. Motorul intregii existente il constituie egoismul, vointa individuala de devenire, idee care se regaseste intocmai in meditatia cezarului: Al lumii-ntre-gulsambur, dorinta-i si marirea /in inima oricarui i-ascuns si traitor... Dar, ca si filozoful german, Eminescu se intoarce la sursele acestei idei, la scrierile hinduse. Dorinta originara (kama ) este un dat general si prin el se
manifesta fiinta. in acest sens, existenta se traduce printr-un singur arhetip
transformat prin rematerializari modelate de timpul fiintei: Si-n toata
omenirea in veci acelasi om. Dorinta ia forme variate, dar ele apartin vietii
globale.
In aceasta lume trecatoare, viata seamana cu o pedeapsa, omului neramanan-du-i decat consolarea ca existenta materiala nu este decat un vis al eternitatii. Atitudinea de dezamagire pesimista vine tot din filozofia schopenhaueriana: pentru filozoful german, fericirea este doar un vis; oamenii se nasc pentru a fi devorati de tristete. De aceea, in viata individuala optimismul nu este decat o nerozie2. Pe aceasta idee se intemeiaza, in general, atitudinea artistului romantic, torturat de limitele destinului omenesc, si cu precadere cea eminesciana.
Cugetarea cezarului reprezinta un raspuns subtil la intrebarile proletarului. Revolta acestuia nu modifica prin nimic sensul general al lumii. Acel memento pe care viseaza sa il aseze pe frontispiciul istoriei nu schimba esenta lumii si nici nu instaureaza vremile-aurite. Si actiunea proletarului, si meditatia imparatului fac parte din aceeasi proiectie efemera a eternitatii. Confortabil si ademenitor, gandul cezarului nu este chiar atat de pesimist precum pare la prima vedere: Cand stii ca visu-acesta cu moarte se sfarseste,/ Ca-n urma-ti raman toate astfel cum sunt, de dregi /Oricat ai drege-n lume - atunci te oboseste /Eterna alergare... si-un gand te-ademeneste:/ Ca vis al mortii-eterne e viata lumii-ntregi. Asadar, nimic din ceea ce se intampla nu conteaza cu adevarat, caci este doar un vis, doar o intrupare venita din eternitate. De aceea, omului ii ramane privilegiul cugetarii, care il fereste de dorintele nemarginte si de ispitirea formelor. in metamorfoza generala exista un singur mesaj important: intelesul i-acelasi la toti dat.
Nedreptatile de tot felul sunt puse pe seama celor bogati, iar solutia pentru starea de nemultumire este ca societatea impartita in stapani si servitori sa fie distrusa. Imperativele insurgentului sunt fara drept de replica: Zdrobiti oranduiala cea cruda si nedreapta / Ce lumea o imparte in mizeri si bogati! Totul trebuie distrus: palatele, statuile, dar si arta, pentru ca exprima idealurile lumii nedrepte, trebuie sfaramate. Aceasta viziune apocaliptica, venita din furia umilintei, nu ilustreaza nicidecum conceptia lui Eminescu, ci exprima doar o extrema a nemultumirii omenesti, anume cea universal valabila in situatii de criza sociala. Poetul se regaseste mai degraba in meditatia cezarului, care crede in predestinare. Pentru el, oamenii se nasc pregatiti pentru o conditie sociala, caci lumea este impartita in rai si buni, in saraci si bogati, in invinsi si invingatori: Se petrifica unul in sclav, altu-mparat. Ideea revine obsesiv in textele eminesciene, confirmand teza de mai sus; astfel, in poemul Gemenii, regele alungat spune: Ei! lumea-i impartita in prosti si in sireti,/ Iar patimiilor rele viclenii le dau pret. impotriva acestei evidente nu se poate lupta.
Cezarul din acest poem apare in tabloul al doilea doar ca ganditor patruns de acelasi adevar ineluctabil ca si proletarul, de altfel, si anume ca lumea este guvernata de un principiu rau: Convins ca voi el este-n naltimea-i solitara /Lipsita de iubire, cum ca principiul rau,/Nedreptul si minciuna al lumii duce frau. Dar, spre deosebire de proletarul care crede cu naivitate intr-o lume a egalitatii si a fericirii mitice, imparatul este convins ca rostul omenirii este de a trai sub opresiunea destinului, in acelasi ritm implacabil ca al loviturilor de ciocan: Istoria umana in veci se desfasoara / Povestea-i a ciocanului ce cade pe Hau.
Si cezarul, si proletarul cauta cai de a iesi dintr-un univers nemultumitor: pentru proletar exista calea razvratirii, pe cata vreme pentru intelept nu este decat aceea a intelegerii. in a doua ipostaza, bantuit de fantoma regelui Lear, cezarul amanunteste rostul lumii in termeni schopenhauerieni. Lumea profana, opresata de clipa cea repede, se deruleaza in virtutea unei dorinte originare. In viziunea lui Schopenhauer1, lumea este o reprezentare subiectiva, iar materia nu este decat o minciuna adevarata. Esenta fiintei este vointa, iar corpul reprezinta manifestarea ei nemijlocita. Motorul intregii existente il constituie egoismul, vointa individuala de devenire, idee care se regaseste intocmai in meditatia cezarului: Al lumii-ntre-gulsambur, dorinta-i si marirea /in inima oricarui i-ascuns si traitor... Dar, ca si filozoful german, Eminescu se intoarce la sursele acestei idei, la scrierile hinduse. Dorinta originara (
In aceasta lume trecatoare, viata seamana cu o pedeapsa, omului neramanan-du-i decat consolarea ca existenta materiala nu este decat un vis al eternitatii. Atitudinea de dezamagire pesimista vine tot din filozofia schopenhaueriana: pentru filozoful german, fericirea este doar un vis; oamenii se nasc pentru a fi devorati de tristete. De aceea, in viata individuala optimismul nu este decat o nerozie2. Pe aceasta idee se intemeiaza, in general, atitudinea artistului romantic, torturat de limitele destinului omenesc, si cu precadere cea eminesciana.
Cugetarea cezarului reprezinta un raspuns subtil la intrebarile proletarului. Revolta acestuia nu modifica prin nimic sensul general al lumii. Acel memento pe care viseaza sa il aseze pe frontispiciul istoriei nu schimba esenta lumii si nici nu instaureaza vremile-aurite. Si actiunea proletarului, si meditatia imparatului fac parte din aceeasi proiectie efemera a eternitatii. Confortabil si ademenitor, gandul cezarului nu este chiar atat de pesimist precum pare la prima vedere: Cand stii ca visu-acesta cu moarte se sfarseste,/ Ca-n urma-ti raman toate astfel cum sunt, de dregi /Oricat ai drege-n lume - atunci te oboseste /Eterna alergare... si-un gand te-ademeneste:/ Ca vis al mortii-eterne e viata lumii-ntregi. Asadar, nimic din ceea ce se intampla nu conteaza cu adevarat, caci este doar un vis, doar o intrupare venita din eternitate. De aceea, omului ii ramane privilegiul cugetarii, care il fereste de dorintele nemarginte si de ispitirea formelor. in metamorfoza generala exista un singur mesaj important: intelesul i-acelasi la toti dat.
Solutia careului Glossa
1
E
|
2
T
|
3
I
|
4
C
|
5 A
|
6
|
7 m
|
8 A
|
9 n
|
10
d
|
11
R
|
12
u
|
2 T
|
E
|
U
|
N
|
U
|
L
|
O
|
R
|
A
|
S
|
||
3 A
|
M
|
A
|
G
|
I
|
T
|
A
|
R
|
A
|
T
|
A
|
|
4
L
|
E
|
G
|
E
|
I
|
N
|
T
|
I
|
M
|
I
|
||
5 O
|
I
|
T
|
A
|
L
|
I
|
A
|
A
|
U
|
Z
|
||
6 N
|
E
|
T
|
M
|
A
|
S
|
C
|
A
|
N
|
I
|
||
7
|
C
|
A
|
T
|
A
|
T
|
A
|
S
|
E
|
C
|
||
8 T
|
O
|
T
|
I
|
L
|
E
|
M
|
T
|
A
|
|||
9 R
|
U
|
N
|
S
|
U
|
H
|
A
|
O
|
S
|
|||
10
I
|
M
|
E
|
T
|
A
|
F
|
O
|
R
|
I
|
C
|
E
|
|
11 S
|
P
|
E
|
R
|
A
|
T
|
R
|
E
|
C
|
U
|
T
|
|
12 T
|
R
|
A
|
I
|
C
|
A
|
N
|
T
|
A
|
T
|
E
|
